Căutare

Războiul steagurilor secuieşti pare a fi un subiect suspendat. Pentru câtă vreme, nu ştie nimeni. Ungurii nu au renunţat la punctul lor de vedere, dar nici românii la al lor. Acest lucru se va vedea mai clar zilele acestea, în timpul vizitei la Bucureşti a ministrului maghiar de externe. Bine aţi venit, domnule ministru, pe pământ românesc 100%! DE ACELASI AUTOR „Breaking news"-urile şi optimismul la români Destinul lingvistic al cuvântului "băsist" O fotografie comentată în şoaptă Deocamdată, cele două tabere stau faţă în faţă, obosite, cu securea războiului în mână, dar mâna se odihneşte cu tot trupul din care face parte pe o iarbă verde, grasă, cum numai în Transilvania poţi să găseşti. Adversarii fac calcule, se studiază reciproc. Au încercat până acum, la o masă tot verde, să încheie pace. Au încercat românii, toleranţi cum sunt din fire, dar ungurii s-au opus. Şi-au amintit că ei vor autonomie teritorială încă din anii 90, dar nu au mai spus nimic între timp deoarece erau la guvernare. Cum să fii la putere şi, în acelaşi timp, să lupţi împotriva ei? Acum, nu mai sunt în capul mesei, iar memoria minoritară a revenit brusc. Totodată, şi-au amintit că ei sunt şi cetăţeni unguri, că Ungaria este mama lor bună, iar România -  una vitregă, care tot întârzie să intre în Schengen. Oare de ce? Se aude întrebarea până la Budapesta? O minoritate, aşadar, cu două mame pare să fie o realitate împotriva firii, dar se dovedeşte a nu fi. În cazul nostru, lucrurile se petrec astfel: una te creşte, te trimite la şcoală, te face băiat mare, te mai ridică şi la guvernare, iar cealaltă îţi dă o nouă cetăţenie care nu costă nimic, apoi numeroase telefoane prin care te învaţă cum să plângi fără motiv, să fii nemulţumit, sau chiar să te revolţi împotriva ei, mama ei de româncă! Când află despre acest rezbel al steagurilor secuieşti, înfipte nu în curtea secuiului, ci pe fruntea instituţiilor statului, în cadrul românimii de pe toate meleagurile încep dezbateri aprinse, dar atât de aprinse încât se termină noaptea, trece dimineaţa, iar oamenii uită să mai meargă la serviciu. Practic, nimeni nu mai munceşte zile în şir, ci dezbate cu o energie pe care numai la săpatul pământului o mai întâlneşti. Se mai întâmplă ceva: în timp ce vorbesc unii peste alţii într-o nesfârşită gâlceavă, conform unei tradiţii seculare, românii se împart în două: cei care susţin că ai lor au dreptate, şi cei care susţin - surpriză totală!- că fiii celor două mame nu greşesc cu nimic atunci când cer autonomie teritorială, când declară că Ziua Naţională este una de doliu pentru ei, când îl "spânzură" în văzul mulţimii pe Avram Iancu, când afirmă că limba maghiară este obligatorie pe pământ "secuiesc" şi câte altele. Incredibil, ungurii nu greşesc nici când afirmă că statul român nu este naţional şi unitar, spunând: "Băi, românilor, schimbaţi Constituţia cum ne convine nouă!". Rămâi interzis! Observi cu stupoare că unii din concetăţenii tăi nu mai gândesc româneşte, ci ungureşte sau, în general...străineşte, dacă se permite acest cuvânt. Îţi vine să îţi faci cruce cu limba în gură, deoarece cu mâna nu mai îndrăzneşti acelaşi lucru, ca să nu fii văzut de adversarii de idei mânioşi la culme. În legătură cu delicatul subiect, sunt chestionaţi politologi, analişti de toate felurile, foşti miniştri, scriitori, filozofi, istorici ş.a., cei mai mulţi - oameni luminaţi, de la care noi, oameni de rând, venim să luăm lumină.   Un filozof împarte, la rândul lui, România în două tabere, una rea în care se adăposteşte actuala putere, iar alta, prin scădere, bună, cea a opoziţiei, care tocmai a fost dată jos de românime pentru că era rea. Tot el, cu mintea lui luminată, afirmă că doar fanaticii legaţi de un anumit lider merg la vot, în timp ce oamenii normali stau acasă. Inclusiv în problema steagurilor, susţine că actualii guvernanţi au greşit. În fapt, carismaticul filozof nu îl suportă pe un lider din partea puterii,  atât de mult încât, din această cauză, partea puţin mai bună din România, chestiune demonstrată prin vot, a devenit dintr-o dată rea de tot în concepţia domniei sale. E ca şi cum ai spune: "Nu mă interesează că l-au votat românii, eu vreau să moară Popescu!". Un fost ministru din opoziţie, supărat că a pierdut toate privilegiile la alegeri, afirmă răspicat că problema minorităţii maghiare ar trebui abordată altfel, că ungurii nu vor răul concetăţenilor noştri, că putem dormi liniştiţi până când începe să se cânte imnul "Deşteaptă-te, române!", pentru că Ardealul nu pleacă nicăieri, nu poate fi mutat, măi proştilor! Ministrul ignoră cu bună/rea-ştiinţă faptul că Ardealul, chiar dacă nu pleacă nicăieri, se maghiarizează tot mai mult, inclusiv prin retrocedări şi cumpărări de pământuri, ceea ce e totuna. Iar până la noua cântare a imnului, suntem îndemnaţi să mai tragem un somn, unul de frumuseţe, pentru un ten fără riduri. Inconştienţă, prostie sau trădare? Mă ciupesc ca să văd dacă exist în realitate. Exist, dar poate mintea mea nu e întreagă, sau la locul ei, şi atunci fac "lumânarea", capul fiind la pământ, iar picioarele precum Coloana lui Brâncuşi. Acelaşi rezultat, gândesc la fel! Aşadar, iată ce ne învaţă unii înţelepţi ai naţiei, fii ca şi noi ai mamei bune care se cheamă România: nu are nicio importanţă că eşti umilit în propria ţară, tu trebuie să ignori acest lucru, trebuie să taci, să te pleci şi să mergi mai departe. Altfel spus, dacă vrei linişte, renunţă la demnitate şi onoare. Dormi liniştit: "Nani, nani, puiul mamei!" - se aude parcă un cântec cu efect tranchilizant. Rămâi în continuare interzis, blocat, când constaţi că, la început, într-o asemenea situaţie, România se împarte în două, apoi în nouă, în final existând atâtea păreri câţi participanţi sunt în total la marea gâlceavă. Cineva să-mi facă cu mâna în faţa ochilor - Uuuuu!- ca să ies din amorţeală, să mă pot mişca din nou. P.S. În cartea "Ardealul-trecut şi viitor", tradusă de fostul preşedinte maghiar Arpad Goncz, printre alte lucruri îngrijorătoare se spune: "În ceea ce priveşte Ardealul, există o singură alternativă: naţiunea ungară, înainte şi după Tratatul de la Trianon, ţine în modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregului Ardeal". 
Citeste mai mult: adev.ro/mj3n6v